Despre durere:

Te rog să-ți golești puțin mintea de tot ce e greu astăzi și să facem un exercițiu.

Închide ochii și imaginează-țiă chipul unei fete drăguțe de vreo 15 ani, brunețică, cu gropițe în obraji, cu părul negru și lung, zâmbind tot timpul și care crede că oamenii sunt, în esență, buni, că tatăl sau bunicul ei nu-i pot face rău, pe care mama ei a învățat-o că atunci când are probleme să apeleze la ea sau la Poliție. Sigur are s-o ajute.
Acum deschide ochii, dar păstrează imaginea în minte.
E cald afară. Ioana stă de jumătate de oră la ocazie. Autobuze nu sunt. N-au fost vreodată. Adică, îi zicea bunica : „erau, mamă, pe vremea lu’ Ceaușescu, da acuma…”
E al naibii de cald. Nu și-a luat apă. Fântâna nu mai are găleată de la ultima inundație când le-a spus că apa nu mai e de băut.
Praf în depărtare : „Of, în sfârșit! Vine o mașină. Poate mă ia. Trebuie să ajung la oraș la școală pentru adeverință. Vara e mai greu cu ocazia, în timpul școlii trec câte cinci odată.”
La volan se vede un om de vreo șaizeci de ani.„ L-am mai văzut pe aici; face taximetrie zilnic. Cămașa în carouri… Are și bunicul la fel. Ce chestie…”
Geamul mașinii se lasă scârțâind. Omul e transpirat. Nu are aer condiționat la mașină. „Veche, da’ merge bine. Sunt mecanic, o întrețin. E pâinea mea. Cu ce-mi mai trimite femeia din Germania mă ajung. Mai pun și ceva deoparte.”
„Unde mergi fată ?”
„La oraș, la școală.” „Acuma vara? Ești corijentă” – râde ; îi lipsesc vreo doi dinți dintr-o parte. „Ca lu’ tata”
„Nu, eu învăț bine. O adeverință am nevoie”
„Haida sus ! Pune-ți centura să nu ne oprească v’un prost !”
„De ce blocați ușa ?”
„Mai bine așa, să nu cazi ; ușa cam…”
”Ce cald….”
„Păi și tu ești cu bluza asta groasă ; scoate-o că doar…”
„Cum s-o scot ?”
„Scoate-o fă-n m***ii mă-tii!”
Stelele sunt galbene. Doare tare. I-a amorțit nasul. Și gura. Are gust de sânge în gură. Al doilea pumn vine imediat. Ține telefonul strâns cu dreapta lângă coapsă. Știe că e în pericol. Țipă: „…oprește să mă dau jos! Oprește! Nu mai da!”
„Taci fă-n crucea mă-tii !”
Bagă telefonul în buzunar. Pumnii cad unul după altul.
E ucigător de cald în magazie. Pantalonii în vine. Durere. Imensă. Rușine. Mare. Singură. Nu are telefonul. Găsește unul pe jos. „Ce număr are bunica ?”


112


112


112


„De ce p***a mă-tii suni, fă ? ”
Greutatea o apasă, violul e real ; cu o mână o strânge de gât să nu țipe.
Glasul se stinge.
Apoi respirația.
Ferăstrăul e ascuțit. Taie cartilagiul ca pe unt.
În butoiul de oțel carne, oase, haine și cercei și brățară. De-a valma. Foc cu benzină.
Ochii deschiși reflectă pentru ultima dată cerul.
Chipul se schimosește și se micșorează.


E chipul fiicei tale.

Din nou despre bătăliile care merită purtate

Hm...
Ceva nu este bine. 
Da, trăim într-o țară unde instituțiile sunt personalizate. Nu spunem PSD, ci spunem Dragnea, nu spunem Președintele, ci spunem Iohannis, nu spunem DNA, ci Kovesi.
Luăm totul personal. Și în tragic. Și nu acceptăm ce nu ne convine - ceea ce este întrucâtva normal.
Când Președintele a acceptat propunerea PSD de a o numi pe Dăncilă - o țață agramată în opinia mea - Prim-ministru am afirmat că acesta este sacrificiul pe care Președintele îl face erodându-și poziția și micșorându-și șansele de a accede la un nou mandat, bazându-mă pe neîndoielnicul fapt că suspendarea ar fi fost imediată și legile justiției vor fi trecut promulgate de Președintele Senatului. Acum este evident că dacă în viitorul apropiat Președintele nu demitea Procurorul-Șef al DNA aceeași posibilitate devenea foarte probabilă și acele legi, cât și demiterea vor fi fost făcute de Președintele Senatului oricare va fi fost să fie acesta (ori aceasta) actual sau uns de PSD.
Șantajistul nu se oprește din șantaj. 
Cred că e vremea ca instituțiile statului să ia măsuri ca acest șantaj să nu mai continue.
Părerea mea este că Dragnea este un personaj periculos pentru democrația românească, deci trebuie eliminat pe orice cale legală de la conducerea vreunei părți a Statului Român.

Despre a purta doar bătăliile pe care le poți câștiga și - iar - despre istoria care se repetă oricum ar fi ea:

Regele Mihai se întoarce în România în ziua de 21 decembrie 1947 din Marea Britanie de la nunta Elisabetei a II-a (unde a si cunoscut-o pe Ana de Bourbon-Parma). Trenul regal ajunge în București la ora 13, iar Mihai pleacă direct la Sinaia unde va sărbători Crăciunul.
Pe 29 decembrie pe la 8 seara, regele este căutat la telefon de către prim-ministrul Petru Groza care-l cheamă urgent la București sub pretextul de a discuta o problema familială. Întâlnirea este fixată pentru a doua zi, la ora zece și jumătate, la Palatul Elisabeta. Discuția de la Palatul Elisabeta s-a purtat în patru: de-o parte regele și regina mamă, iar de cealaltă Petru Groza și cu Gheorghiu Dej. „Eu sunt în favoarea divorțului” i-a spus prim-ministrul regelui scoțând din buzunar actul de abdicare. Luat prin surprindere, Mihai a cerut 24 de ore timp de gândire. A primit însă doar zece minute.Telefoanele erau tăiate, garda regală arestată, palatul înconjurat de trupe comuniste. Văzând că stă pe gânduri, Groza îi arată regelui pistolul și îl amenință că, dacă nu semnează, va fi o baie de sânge. În jurul orei 13 regele semnează actul de abdicare. Câteva ore mai târziu este convocată Marea Adunare Naţională care proclamă Republica Populară.
Ce se întâmpla dacă Mihai nu abdica?
Probabil că ar fi fost ucis - vezi unchiul Nikolai Alexandrovici Romanov ultimul țar al Rusiei - și comunismul s-ar fi instalat la toate butoanele oricum.
Acuma Johannis a fost nevoit să abdice de la politicianism și să se sacrifice pe sine - viitorul lui pentru al doilea mandat a devenit incert, căci așteptările imediate ale votanților săi erau cu totul altele - pentru popor.
Nu spuneți „nu-i adevărat” până nu termin!
Ce se întâmpla dacă, de exemplu, îl nominaliza pe Cioloș?
Era fericire maximă, ieșeam nebuni pe străzi, ne sărutam pe gură cu jandarmii și dansam despuiați în stradă că vor fi alegeri anticipate și cade PSD-ul.
GREȘIT!
Noul guvern Cioloș nu ar fi fost agreat de Parlament. În aceeași zi, la propunerea a 25% din parlamentari și cu votul a 1/2+1 dintre aceștia Iohannis era suspendat. Tăriceanu și Dragnea ar fi avut aproape prerogative de președinte pentru 30 de zile până la referendumul în care Johannis era triumfător, dar între timp TOATE LEGILE CELE STRÂMBE ALE JUSTIȚIEI ERAU PROMULGATE, TICĂLOȘII NEVIZAȚI DE ACESTE NOI LEGI VOR FI FOST AMNISTIAȚI. DRAGNEA VA FI PUTUT VREODATĂ SĂ FIE PRIM-MINISTRU.
În 2019 Iohannis va fi luat 70% din voturi și va fi redevenit președinte. Peste o țară în derivă și adusă la nivelul anilor 1990.
Președintele a dovedit încă o dată că de fapt se numește nu Klaus Johannis, ci Crăciun Ionescu.
Mai e luptă de dus, dar acum o putem câștiga.

Despre gânduri, modă și avicultură

De când nu am permis - ăla care după ce i-a fost săltat permisul ridică în slăvi poliția rutieră (sic!) e un mare imbecil; idioții stau la pândă la trecerile de pietoni - merg cu autobuzul sau, între localități - cu maxi-taxi. 
Ieri veneam de la stomatolog și nu prea mi-erau dinții acasă - de boi ce să mai zic - și, cum de când iei bilet de la șofer urci pe ușa din față, e normal să cobori pe aialaltă sau pe alealalte două, după caz.
O fetișoară de vreo 16 ani vrea cu tot dinadinsul să rupă bariera aglomerației către prima ușă și să treacă prin oamenii care și ei se străduiau să meargă spre spatele autobuzului. Când a văzut că nu poate, fetica zice-n gura mare către masa de călători: „Vechea Românie; vreți ca tinerii să fie civilizați, dar voi nu sunteți!” „Pe cuvântul tău? zic; ai apucat tu vechea Românie? Nu! Respectă regulile din asta nouă, așa cum este.” Se uită la mine ca surda-n tobă și strigă spre șoferul care închisese doar ușa din față că nu mai urca nimeni: „Mai coboară!” „Păi coboară odată!” zic, „Să se dubleze IQ-ul din zonă și sa nu mai miroasă a bășini adolescentine emise buco-faringian.”
Ăla de era între mine și ușa a doua - pe care vream să cobor la prima - era unu' d-ăia cu părul făcut cu ceară în sus, intenție de barbă și imbrăcat în cel mai mișto treining pe care-l avea. Se uita și el bovin la mine cătând să-mi pătrundă sensul spuselor. Peste vr'o zece secunde întreb dacă are să coboare la prima și 'ce că da.
Aștept să se deschidă ușa vizată, el pornește - avea adidași, deci start bun - dar se oprește deodată fără să semnalizeze. Eu frânez din toate etrierele, dar tot intru în tamponare. Zic cu jumatea de gură validă :„Pardon”. Da' el după ce coboară: „Dom'le, fii mai atent! „Sunt! zic; la ce ?” „Nu vezi de ochelari?” „Aia-i, zic, că nu văd FĂRĂ ei...” Se vede treaba că-n coliziune îi luasem maimuțoiului lacul de pe ștaiful adidașilor și nu găsea niciun lustragiu prin zonă. „M-ai călcat!” strigă ca o domnișoară de pension cu firul la ciorap dus. Da' și eu: „Foarte bine! Ai să faci mai multe ouă!” Plec și-l las cu gura căscată și cu privirea pierdută. O fi întrebat pe cineva de ce am spus așa?

Despre doctorate si alte furturi

Un ţăran înstărit avea un fiu foarte obraznic.
Încă de când copilul era foarte mic, la fiecare poznă sau răutate tatăl bătea câte un cui în uşa de la culer.
Când băiatul împlini 18 ani tatăl îi arătă uşa plină de cuie. Copilul, curios, întrebă: "Ce-i tată cu cuiele astea în uşă?" Calm, tatăl îi răspunse:"Vezi, dragul meu, pentru fiecare lucru rău pe care l-ai făcut până astăzi am bătut un cui în uşa asta..."
Ruşinat, roşu la faţă de supărare, flăcăul îşi jură să facă doar lucruri bune de atunci înainte şi să scoată câte un cui din uşă de fiecare faptă bună făcută. Şi cum se făcuse băiat vajnic şi preluase trebile casei, degrabă cuiele se scoseseră din uşă.
Bătrânului tată îi arătă isprava într-o miercuri pe la prânz:
 "Uite, tată, toate cuiele au fost scoase! mi-am răscumpărat toate greşelile şi am dres toate minciunile!"
Moşneagul zâmbi amar şi clătină înţelept din cap cu durere:
 " Dar urmele, băiete? Urmele?"

Ai înţeles, măi Ponta?

Optimistul Brucan

Băut puţin si curătându-şi dinţii cu scobitorile pneumatice din dotare, Brucan spunea în direct despre "golanii' din Piaţa Universităţii că ar trebui să se duca acasă, să manance o friptură, să bea un pahar cu vin. Iliescu s-a conformat şi i-a trimis-în cele din urmă- acasă pe toţi, chemaţi de el au ba.
Ce n-a putut să creadă Brucan este că ne mişcam chiar aşa de greu. A zis că vor trece 20 de ani până când vom fi civilizaţi. Au trecut 25. Mulţi; mulţi nu prin lupa generaţiei pierdute ci prin cât au furat ăştia. După părerea mea spre 90%.
Hidra şi-a răsfirat şerpii care au înveninat minţile şi s-au hrănit ca vampirii. Vor să lase în urmă Sahara absolută. Nici oaza pensiei mamei, nici ajutorul social al bunicii, nici ajutorul de şomaj al nebacalaureaţilor.
Istoria subterană începe, totuşi, să se sfârşească. Simt miros de frică. Monica Macovei râde sardonic din Londra neputinţei ei de a vota. Această cvasi-Ioana D'Arc cu figura de fată batrâna simplă are totuşi o scânteie in ochi: a inteligenţei.
Jocul la vârf a fost însă unul al preşedinţilor: Iliescu n-a vrut bani; a vrut putere, putere cu orice chip; Divide et Impera: a asmuţit români contra unguri, muncitori contra intelectuali, ţăranii între ei şi a rămas în istorie de mână cu Miron Cosma. Justiţia nici măcar nu s-a pronunţat în privinţa libertăţii lui.
Constantinescu era din alt film: am reţinut întrebarea genială catre Iliescu despre credinţa în Dumnezeu, braţele parcă prea scurte cu care în aer s-a bucurat, demiterea primului ministru când acesta nu era in ţară şi cam atât. A privit in ochii Hidrei si a împietrit singur, prăfuit, uitat.
Băsescu a fost strigătul ultim al scuipatului politic în gură. Acest zoon politikon perfect care nu rabdă să piardă nici la şeptic a ştiut să se folosească de informaţii ca să-şi strivească adversarii. Cu fratele în arest, bântuit de spectrul unui eventual dosar legat de flotă dar mai bărbat decât Iliescu, rămâne în istorie de mână cu Elena Udrea.

Punct şi de la capăt: Michi Maus de Dâmboviţa nici măcar n-a apucat să zică de dragostea lui: Daciana, Ilie Sârbu nu a mai apucat să vadă visul vieţii lui cu ochii: fiică-sa prima doamnă a Ţarii, iar Daciana, ca să se culce cu preşedintele României, trebuie să apeleze la bunăvoinţa Doamnei Carmen. Blestemelor soţiilor însărcinate părăsite se împlinesc până la urmă.
Pericolul este doar unul: să credem că ziua de azi e un liman.
Ea este doar un inceput.

Anunt umanitar:
Suntem doi motanei, unul negru dungat si altul gri-soricel cu boticul alb si sourioara noastra gri cu dungi si cautam parinti adoptivi. 
Suntem de multicel intarcati, mancam singurei hrana uscata pentru pisici mature si facem de toate la litiera ca mamica ne-a invatat.
Daca vreti pe unul dintre noi dati, va rugam, de stire lu' nenea care ne-a crescut pe facebook sau la octavian_petrea@yahoo.com.
Va asteptam cu drag sa ne luati la noua noastra casuta.